Pentru a vizualiza videoclipul, fă click pe butonul de redare

OXYPROGRAM

Sprijinul nostru se va vedea pe termen lung

Există nenumărate ințiative independente de protectie a mediului, adică proiecte de plantare, parcuri de energie regenerabilă, proiecte verzi locale, companii responsabile faţă de mediu şi diverse comunităţi civile din toată lumea, care deja au obținut rezultate vizibile. Oxyprogram are ca scop conectarea şi construirea unui pod între aceste iniţiative, astfel generând un impact mai mare. Fiecare persoană are un rol important în programul nostru, ceea ce reprezintă o oportunitate de a face un bine, iar toate eforturile vor fi recompensate. Oxyprogram este dovada că prin unirea forțelor, protecţia mediului poate fi autonomă şi poate chiar să ofere profit individual sau la nivel de comunitate.
icon
Rezultatele noastre
Noi obţinem rezultate concrete
Oxyprogram este o soluție inovatoare, ce oferă o contribuţie eficace pentru rezolvarea problemelor mediului înconjurător, ale căror efecte le putem simți în present și care reprezintă o amenințare pentru viitorul nostru. Cu un efort comun am ajuns să avem rezultate vizibile, ce au un impact pozitiv asupra vieților noastre. Şi acesta este doar începutul. Datorită programului și activităţilor noastre, crește nivelul de conştientizare a publicului asupra problemelor, și astfel în fiecare zi se înscriu din ce în ce mai mulţi oameni în programul nostru, pentru conservarea viitorului nostru. Cu ajutorul lor vom obţine rezultate şi mai bune.
pcs
pcs
t
Suntem responsabili faţă de planetă. Aceasta este casa noastră.
icon
Proiecte verzi

Sprijinim proiectele verzi

Noutatea Oxyprogram-ului este crearea unei oportunităţi pentru toate proiectele internationale şi pentru cele locale ce ajută mediul (parc de energie eoliană, parc de energie solară, ferme agricole conştiente faţă de mediu, etc.) de a primi sprijin financiar. Pentru a face acest lucru posibil, aceste proiecte trebuie susţinute. Suportul oferit prin pachetele noastre este un gest simbolic ce oferă acestor proiecte șansa de a se dezvolta şi de a creşte, în același timp fiind o garanție pentru un viitor curat. Este în interesul nostru să ne implicăm în proiecte verzi de protecţie a mediului. Totuşi, până acum, puţini oameni au ales să sprijine astfel de proiecte. Oxyprogram este soluţia pentru a sprijini în mod eficient proiecte verzi.
Citeşte mai mult despre proiectele verzi
icon
icon
icon
icon

Energia regenerabilă este cheia către un viitor curat.

trees
Plantaţiile noastre
Noi acoperim în verde mediul înconjurător
În fiecare minut, o suprafaţă forestieră cât 36 de terenuri de fotbal dispare din cauza defrişărilor. Acest lucru duce la probleme serioase de mediu, care pot produce prejudicii ireversibile, dacă nu acţionăm acum. Programul nostru reprezintă o soluţie rapidă şi eficientă pentru conservarea a sute de hectare de pădure nativă în fiecare an. Am ales copacul care poate să protejează pădurile native. În plus, este unul dintre cei mai buni copaci în purificarea aerului. Un hectar de pădure de Oxytree absoarbe 111 tone de dioxid de carbon anual, adică echivalentul emisiilor a 23 de maşini pe un an. Am creat comunitatea plantaţiilor pentru a ne arăta aprecierea faţă de cei ce s-au alăturat programului nostru.
Citeşte mai multe despre plantaţiile noastre
thumbnail
thumbnail
thumbnail
thumbnail
Pentru a vizualiza videoclipul, fă click pe butonul de redare
Click aici pentru mai multe videoclipuri!
Dacă nu aveți oportunitatea de a planta copacii pe cont propriu, puteți participa la programul nostru de plantare.
Ştiri
Interviu cu un nou proprietar de Oxytree
2015.06.23.
În ultimele săptămâni, am colindat toată ţara. Am mers kilometri întregi pentru ca răsadurile de Oxytree să ajungă repede la noua lor casă şi să fie plantaţi în momentul oportun.
news_image